irrītāmĕn, ĭnis, n., Ov. M. 9, 133 ; 13, 434 et irrītāmentum, ī, n. (irrito), objet qui irrite, stimulant, excitant : Sall. J. 89, 7 ; Liv. 30, 11, 7 ; Tac. Ann. 3, 9.