1 ĭnaudītus, a, um (in, audio),

¶ 1 qui n'a pas été entendu, sans exemple, inouï : Cic. Rep. 2, 12 ; Cæc. 36 ; Leg. 1, 1 ; Sest. 85

¶ 2 qui n'a pas été entendu [en parl. d'un accusé] : Tac. Ann. 2, 77 ; 4, 11 ; Suet. Claud. 38 ; Vitell. 14

¶ 3 sans ouïe, sourd : Gell. 7, 6, 1.